Adevărul despre tine însuţi

Am pus gândul veşniciei, pentru-o clipă, deoparte Și-am căutat să văd ce anume-mi mai rămâne aparte. Am găsit doar un praf cu dorințe deșarte, Chinuit de povara lumii ce, singur, nu e 'nstare s-o poarte.

Am găsit doar un praf purtat de fiecare vânt al vremii, Răscolit de-ale păcatului cumplite epidemii. Rătăcind în întuneric de-atâtea milenii, Nici nu știa că era captiv în ale răului viclenii.

Și m-am oprit să aflu ce din om se mai poate alege, Atunci când doar roadele acestui veac încearcă a culege. Căci praful, ce-n întuneric existența 'și duce, Nu poate înțelege dragostea pusă 'n lumină la cruce.

Și chiar de-ar avea în față însăși Lumina lumii, Praful, nestatornic, ar fi tot suflat de-orice vânt al vremii. Soluția sigură e ca praful în Apa Vieții să se-așeze Și să-l lase pe Olar, după chipul Său, să-l modeleze.

Atunci praful, din apă, iese complet schimbat Și-i mare uimirea că vezi, în loc, un alb perlat- Căci suferința, de la cruce, transformă orice praf în perlă Și pe-orice nestemat îl scoate din a păcatului gherlă.

25 martie 2021