Mai târziu?

- aspecte din viața unui fiu risipitor (Luca 15:11-32)-

---

M-am născut într-o familie frumoasă.

Eu și fratele meu mai mare ne-am petrecut copilăria sub îndrumarea și iubirea nemărginită a părinților noștri.

Am crescut în mijlocul bisericii.

Familia mea era nelipsită de la serviciile divine, tata era cunoscut în comunitate ca un om înțelept și credincios și se părea că fratele meu îi calcă pe urme. Eu, însă, mă mulțumeam cu cercul meu de prieteni, nu mă regăseam în tiparul familiei mele și nici nu prea suportam atitudinea servilă a fratelui meu. Într-un fel acesta mă făcea mereu să mă simt vinovat că strădaniile mele de a mă comporta așa cum trebuie și de a face ceea ce trebuie erau zadarnice.

În cele din urmă, m-am săturat să mă tot chinui.

Pe lângă asta, de ceva vreme, prietenii mei îmi povesteau de viața pe care o duceau ei în cealaltă parte a țării. Erau independenți, fără atâta muncă de făcut, fără toate restricțiile impuse de biserică și de societate, fără părinți de mulțumit și fără frați cu care să concurezi pentru aprobarea și dragostea părinților.

Am început să visez și eu la un astfel de trai, însă gândul că a fi plecat de-acasă însemna să mă întrețin singur m-a făcut să amân luarea unei hotărâri.

Într-o zi mi-a venit în minte o idee genială: m-am gândit să-i cer tatălui meu partea de moștenire care mi se cuvine.

Cererea mea l-a cam pus pe gânduri și m-a întrebat de ce am nevoie de acei bani atâta timp cât el îmi oferă TOTUL. Atunci i-am dezvăluit planurile mele, i-am spus cât de greu suport munca pe care trebuia s-o fac, l-am învinuit că este egoist și că îmi pierd tinerețea lucrând pentru el. Am plecat de la el fără să-l mai ascult.

Mai târziu a venit el la mine să mă convingă și să mă facă să văd lucrurile așa cum le vedea el, dar nu a avut nicio șansă.

Eram hotărât.

Am început să-mi fac bagajele.

Mama îmi aducea tot felul de provizii pentru drum și nu înceta să mă privească cu îngrijorare.

Tata mi-a dat Biblia familiei, însă m-am gândit că o voi pune MAI TÂRZIU în bagaj. Acum nu aveam loc pentru ea.

A venit și fratele meu și a început să-mi spună că decizia pe care tocmai am luat-o nu e una bună, însă pe el nici nu l-am mai ascultat.

Nu după multe zile am plecat.

Nu m-am uitat în urmă să văd chipul părinților. M-am gândit că mă așteaptă un viitor măreț și nu doream ca fericirea mea să fie umbrită de tristețea și îngrijorarea lor.

Am călătorit câteva zile bune.

Am trecut pe la prietenii mei unde am sărbătorit decizia mea și zilele bune ce urmau să vină, apoi m-am stabilit într-un oraș din apropierea lor. Mi-au zis că aici viața se trăiește din plin și că e locul potrivit în care să îmi pun în aplicare planurile.

I-am ascultat. Ei aveau experiență.

Am început să mă bucur de libertatea pe care am dorit-o atât de mult. Banii nu erau o problemă așa că am experimentat tot și, pe lângă asta, mi-am făcut mulți prieteni.

În sfârșit mă simțeam împlinit.

---

După o vreme, a venit o foamete mare în țară și m-am gândit să verific câți bani mai aveam de la tata. Inițial, am rămas șocat când am văzut cât de puțini mi-au mai rămas, însă apoi m-am gândit să las pe MAI TÂRZIU îngrijorarea deoarece eram în drum spre o petrecere și nu doream să-mi stric buna dispoziție.

Câteva zile mai târziu am fost la piață să-mi iau câte ceva de mâncare. Când să plătesc am realizat că nu aveam cu ce; îmi cheltuisem toți banii.

Mi-am căutat prietenii ca să-mi înapoieze banii pe care i-am împrumutat, dar mi-au zis că nu-i au acum, ci să revin MAI TÂRZIU.

Mai târziu mi-au zis că i-am cheltuit împreună și că nu le sunt prieten adevărat dacă le mai amintesc despre asta. I-am rugat în schimb să mă ajute, dar se pregăteau pentru o călătorie și mi-au zis să revin mai târziu. Între timp au și plecat. Fără să-și ia rămas bun de la „prietenul lor” și fără să mai țină cont de zilele în care eram nedespărțiți.

---

Am ajuns atât de disperat încât l-am implorat până și pe crescătorul de porci să-mi ofere un acoperiș deasupra capului și un colț de pâine. M-a pus să-i păzesc porcii.

În acele clipe, după o lungă perioadă de timp, m-am gândit la părinți, m-am gândit la tata, la ce ar fi zis el cu privire la faptul că un iudeu păzea porci. Totuși, eram prea flămând pentru a analiza starea mea. Mi-am zis că mă voi gândi mai târziu, după ce voi mânca pe săturate.

Acest lucru nu s-a întâmplat.

Am ajuns să tânjesc chiar și după roșcovele pe care le mâncau porcii, însă mie nu mi le dădea nimeni.

---

Situația în care am ajuns m-a făcut să-mi vin în fire.

Mi-am dat seama că eram mai prejos decât argații pe care îi disprețuiam atât de mult- până și ei aveau parte de bucatele alese ale tatălui meu.

Atunci am simțit nevoia de alinare și speranță. Știam unde pot găsi așa că am căutat Biblia pe care mi-a dat-o tata. Prea târziu mi-am amintit de ea. Am realizat că am amânat să o pun în bagaj până când am uitat complet de ea.

În acel moment am conștientizat că am amânat multe lucruri:

Am amânat să îmi asigur un viitor deoarece am preferat să trăiesc clipa și să mă bucur de libertate fără să mă gândesc la consecințe.

Am amânat să renunț la prietenii nepotriviți pentru că în vremurile bune mă simțeam bine în compania lor.

Am amânat să mă gândesc la mama pentru că dorul ei m-ar fi îndemnat să mă întorc acasă.

Am amânat să mă gândesc la tata pentru că dragostea pe care știam că mi-o poartă m-ar fi îndemnat să schimb modul în care mi-am dus traiul din momentul în care am plecat de-acasă.

Am amânat să recunosc că „am păcătuit împotriva cerului și împotriva tatălui meu”.

Am amânat prea mult.

Așa că m-am hotărât!!

Trebuie să mă întorc azi acasă. Mâine s-ar putea să fie PREA TÂRZIU.

---

Mă pregătesc din nou de călătorie. De această dată nu mai am ce să pun în bagaj și nici nu-mi mai urează nimeni de bine.

Pornesc la drum cu inima răvășită.

Mă simt ca un fiu risipitor.

Port pe umeri povara vinovăției, iar teama că nu voi fi primit de cei care și-au risipit dragostea pe mine mă copleșește.

Îmi fac tot felul de scenarii: cum voi fi mustrat, cum voi fi izgonit, cum mi se va spune „pleacă de la mine căci nu te cunosc”.

Însă cel mai mult mă gândesc la felul în care voi cădea la picioarele tatălui meu implorând iertare și un loc printre argații săi. Nu mai pot fi numit „fiu”.

---

Văd de departe colinele pe care pășteam oile în copilărie. Mi se pare că aud chiar și sunetul atât de familiar al turmei. Și mi se pare că văd și un cioban care le păzește.

Mă gândesc din nou tata. Mă întreb dacă el este cel pe care îl zăresc.

Și sper.

Sper ca amânarea mea să nu fi depășit numărul zilelor lui de trai.

Sper să-l mai găsesc acasă.

Pașii pe care îi fac devin din ce în ce mai grei.

Statura ciobanului devine atât de familiară.

De fapt, el nu păzește oile.

El păzește drumul. Scrutează drumul în căutarea unui miel rătăcit, în căutarea unui fiu pierdut.

E tata.

În ciuda neputinței și a vârstei înaintate aleargă spre mine și îmi cade pe grumaz.

Încerc să-mi înșir toate greșelile și să-i arăt că nu mai sunt vrednic să mă considere fiul său. Însă el mă copleșește cu dragostea lui și cu recunoștința că m-am întors acasă.

---

Au trecut luni bune de când sunt acasă.

Încă nu pot să concep cât de mare poate fi dragostea unui părinte, însă de un lucru sunt sigur: mă bucur că „mai târziu”-ul meu nu s-a transformat în „prea târziu”.

Așa că te sfătuiesc: întoarce-te astăzi acasă.

Amintește-ți acum de dragostea pe care părinții tăi ți-o poartă și exprimă-ți recunoștința pentru tot ceea ce ți-au oferit și au sădit în caracterul tău.

Dă astăzi acel telefon. Fă astăzi acel lucrul pe care l-ai amânat atât de mult.

Transformă-te începând de astăzi în omul care vrei să fii mâine.

Un „mâine” s-ar putea să nu mai fie pentru tine

sau

pentru persoanele la care ții

așa că

nu lăsa pe mâine ce poți face azi.