Altfel de versuri despre altfel de oameni

În fiecare dimineaţă deschid larg ferestrele către uliţă,

şi

privesc la omul prea gârbovit de povara ce-o numește viață,

se bucură cu omul ce-și poartă povara cu zâmbetul pe față,

compătimesc pe cel ce are-un zâmbet șters pe post de prefață-

a unei cărți numite viață.

Dar mai iau câte-o pauză pentru-a ștearge ferestrele

ce s-au prăfuit privind oameni din toate secolele,

căci pervazurile, cândva împodobite cu flori colorate,

au rămas doar cu niște panseluțe alb imaculate,

iar prin tot praful de timp și de suflete aride ridicat,

ploaia și lacrimile adâncă albie au săpat

pe chipul lor- ce pare de Brâncuși sculptat-

Nasul, în chipul măcinat de timp încadrat,

pare acum Coloană a Infinitului,

iar din buzele, ce cândva erau Poarta Sărutului,

bătrânețea a făurit o Masă a Tăcerii

la care ar putea să ia loc și să servească înțelepciune tinerii.

Chipurile sculptate ale bunicilor

sunt comoara nepoților.

Căci, chiar dacă 'şi îndreaptă ochii la ale trecătorului nimicnicii,

ei înţeleg ale inimii tăinicii,

și revarsă de pe buze cuvinte dulci şi înţelepte,

iar nasul lor adulmecă mereu bucurii şi necaz ,fără ca înşiruirea lor s-aştepte.

5 aprilie 2021