top of page

Creație

  • Poza scriitorului: geaninacostas
    geaninacostas
  • 3 ian. 2022
  • 1 min de citit

Arunc un mănunchi de litere în sus

şi aşez o coală de un alb imaculat sub ele,

pentru ca atunci când vor termina lumea la pas de parcurs,

să găsească un loc de-odihnit şi de înşirat sentimentele.


Aş putea să mai aşez lângă coală şi-un stilou,

dar cuvintele se-aşează singure în pagină

aşa cum peştera răspunde la al omului ecou,

iar valurile mării la lună, a atracţiei regină.


Oricum, nu aş recomanda să fie scrise cu stiloul,

ci le-aş da un creion şi-o mare radieră-

căci în viaţă nu prea e valabil statu-quoul

şi nu vrem să profităm de nicio perdea forestieră.


Pentru a aşeza în pagină ceea ce mâine poate nu mai e valabil,

Cuvintele vor da dovadă de mare sacrificiu.

Ele nu ştiu dacă modul în care se vor aşeza va fi stabil

sau dacă vor aduce cititorului măcar un beneficiu.


Totuşi, vor încerca lumii să spună

ceea ce mâinile, care le-au eliberat,

au încercat în ele să transpună:

vreo bucurie, vreo emoţie sau vreun vis spulberat.


Şi acel alb imaculat pe care hârtia-l avea,

de urma creionului va fi distrus şi zgâriat,

dar îţi spun că altceva mai potrivit nu se găsea

pentru cuvintele ce căutau un loc de refugiat.


Geanina Costaş (22 martie 2021)

 
 
 

Comentarii


Thanks for submitting!

ink 3.PNG
„You must speak to the soul in order to electrify him”
napoleon Bonaparte

© 2023 by DO IT YOURSELF. Proudly created with Wix.com

bottom of page