Deslușind „Labirinturi de lut”

---

Îmi place să citesc și îmi place să-i determin și pe cei din jur să îndrăgească cititul. În ciuda acestui aspect, îmi găsesc greu cuvintele prin care să descriu o carte. Asta poate se datorează și faptului că prefer să citesc cărți ce mi-au fost recomandate în puține cuvinte, dar convingătoare. Prefer să pornesc la drum fără să știu foarte multe despre labirintul pe care cartea mi-l deschide în față, prefer să o las să mă surprindă.

Lipsa mea de cuvinte se mai poate datora și faptului că, atunci când recomand cărți, se întâmplă ca acestea să mă fi lăsat, la propriu, fără cuvinte. Însă, așa cum există un început pentru orice, acest articol înseamnă începutul meu de a transpune în cuvinte ceea ce unele cărți m-au făcut să trăiesc.

Deschizând paginile ce cuprind romanul făurit de Iuliu-Cezar Sturza am pornit la drum știind doar că imaginația mă va purta pe străzile Aradului. Știam prea puține informații despre carte, așa cum Lea, protagonista romanului, știa prea puține despre evenimentele ce se vor derula în ziua în care tocmai a pășit. Dar am pășit împreună într-un labirint. Un labirint de trăiri descrise în detaliu de către autor. Un labirint în care fiecare pas este un pas către necunoscut- necunoscut față de destinația finală, necunoscut față de persoana pe care o însoțește, necunoscut față de locurile prin care trece, necunoscut față de propria persoană, propriile idealuri și propriile trăiri. Totuși, fiecare pas făcut în acest labirint necunoscut scoate la lumină puțin câte puțin din ceea ce Lea, August sau fiecare dintre noi reprezintă: amprente ale trecutului, decizii ale prezentului și întruchipări cu privire la viitor.

În aduc aminte de orele de română în care analizam Harap-Alb, Enigma Otiliei sau Baltagul și discutam aspectele ce făceau din aceste opere bildungsromane. Acum pot să încadrez Labirinturi de lut în această categorie. Deși acțiunea se petrece pe parcursul unei zile, Lea și August au parte de o călătorie inițiatică- pornesc la un drum imprevizibil, având sau nu anumite așteptări și sfârșesc prin a fi schimbați de călătorie și de oamenii cu care s-au întâlnit.

Trebuie să subliniez faptul că întregul drum parcurs a fost presărat de tot felul de lecții de viață și de.... istorie urbană :). Pentru acest ultim aspect aș ține să-i mulțumesc celui de-al doilea protagonist al romanului, August, care s-a dovedit a fi genul de om ce aplică ceea ce spunea Antoine de Saint-Exupery, în Micul Prinț- „limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.”. Adevărat, nu este ușor să privești o simplă clădire (aflată poate chiar în paragină), să-i vezi frumusețea de odinioară și să-i înțelegi istoria, dar este fascinant și, așa cum ne demonstrează personajul August în carte, acest mod de a vedea oferă vieții o frumusețe aparte.

„Orice oraș are șansa de a deveni frumos dacă oamenii îi înțeleg spiritul. Sau îi creează unul nou. Din care să nu lipsească nici trecutul. De aia cred că poți vorbi despre spiritul... Pragăi, de exemplu. Sau al vreunui oraș italian. Pentru că totul e acolo și deasupra e noul adus de celelalte generații.”

Dacă vrei să faci o plimbare pe străzile Aradului, poți să-i însoțești pe Lea și August în drumul lor prin Labirinturi de lut. Întâmplările amuzante, sarcasmul, introspecțiile și detaliile deosebite oferite de autor sunt doar câteva aspecte ce îți vor asigura o călătorie cât se poate de plăcută.

Dar te atenționez: vei pica de multe ori pe gânduri!