Frământare

Iau câte-un mănunchi de gânduri

Și le frământ atât cât să le pot așterne pe rânduri.

Căci caut să-Ți zic: „Oh, cât de mult tânjesc,

Pentru o clipă de vorbă cu Tine, Tatăl meu ceresc!”.

Frământ fiecare gând căutându-Te pe Tine în El

Și încerc să văd dacă nu cumva m-am îndepărtat de al Tău țel.

Dar tot ce găsesc e un lut prea moale de frământat

Căci gândurile îmi sunt goale de Tine, cu adevărat.

Și atât mă tem că m-am pierdut de Tine

Căutând să-mi asigur al viitorului meu bine.

Și atât mă tem că te-am lăsat în urmă s-aștepți

Sperând că, dacă voi cădea, tot Tu o să mă îndrepți.

Și tot mă întreb: Unde Te-am pus în așteptare?

Unde e acel loc în care-am pornit în a lumii căutare

Iar Tu ai rămas în drum, privindu-mă cum plec...

Al Tău plan măreț neputând să-l înțeleg.

......