Increderea

Se spune că pe vremuri

Doi agricultori erau

Ce spre ale lor pământuri

Cu disperare ei priveau.

De ploaie având nevoie

Și creștini fiind de fel,

La a Cerului bunăvoie

Apelau prin rugăciuni model.

În fiece clipă privirea-și ridicau

Pe cerul senin, măcar un nor ei căutau,

În timp ce'n gânduri, umile rugi purtau

A căror împlinire nespus ei o doreau.

Dar unul dintre-aceștia,

Spre câmp, pașii își purta,

În mâini având unealta

Pentru munca ce bine o știa.

Și începu să lucre pământul ce-l avea

Pentru așteptata ploaie, de zor îl pregătea.

Chiar dacă aceasta nu-și anunță venirea

Cu ruga'n gând, el continuă îndeletnicirea.

Încrezător că Domnul

La rugă o să-i răspundă,

El pregătea terenul

Ca ploaia să-l pătrundă.

Cui crezi că Domnul

Îi va răspunde'ndată?

Celui ce-a lăsat pământul?

Sau celui a cărui parte e cu nădejde lucrată?

Ploaie, Dumnezeu mereu trimite

Ca răspuns la rugăciunile rostite,

Însă atunci când făgăduința-I crezi

Cu mare spor ai să lucrezi.

Și mai presus El binecuvintează

Pe cel a cărui lucru nu încetează,

Când de pe cer norii de ploaie lipsesc

Și pare că munca degeaba o irosesc.

Tu, dar, când ruga spre ceruri-ți înalți,

De la lucrul dorit să nu te abați.

Căci ruga în dreptul celui ce crede se'mplinește

Și nu pentru cel ce doar la rezultate râvnește.

Încrederea-n Domnul prin fapte o dovedești.

Când lucrezi arăți că de răspuns nu te-ndoiești.