niște versuri

Ți-aș scrie un vers de bun venit

Și încă unul de bun rămas

în inimă- ție, care ai căpătuit

un loc acolo și ai uitat... de ceas.

Dar cum aș putea să știu dacă rămasul tău e bun?

Iar dacă uitarea ta de ceas nu mă va face

să uit de mine?

Aș încerca atunci, zău,

să aflu dacă timpul se poate contraface.

Vreau ca minutele în ore să preschimb,

din efemeritate în al eternității nimb.

Doar ca tu să rămâi, pentru-o ultimă dată,

în ceea ce-ar putea fi o trecere de timp, în timp suspendată.

Ce-ar putea fi, nu știu. Nici eu, nici tu.

Dar decât tu cu tine și eu cu mine

Mai bine tu cu mine și eu cu tine.

Și așa vom scrie un impromptu:

Căci nu vom putea fi liniștiți când la timp

vom umbla.

Și vom uita de-orice anotimp

ce-ar putea să modifice ce ne-ar aduce nouă

primăvara.

O inimă formată din două.