Numele ei

Când gândurile către tine mi se-ndreaptă,

Vocea mi se transformă într-o şoaptă.

Cum poţi rosti un nume-atât de însemnat,

Fară să te simţi de dragoste sugrumat?

Şi totuşi, despre al tău nume, scumpă maică,

Nici cerurile 'nalte nu pot să tacă.

Comoară şi minune pe pământ tu fiind,

Ale banalităţii norme curajoasă sfiind.

Căci atunci când Creatorul spre creaţie privi

Şi toate pe pământ la locul lor El potrivi,

Gândi că omul singur nu-i bine a rămâne

Şi aşa făcu, din coasta lui, o simplă minune.

Ce poate fi mai minunat de-atât:

Că prin femeie, viaţă, Dumnezeu trimite pe pământ?

Şi ce poate fi mai minunat de-atât:

Că tot prin femeie, Mântuirea pe pământ a coborât?

Şi când la minunea din viaţa mea mă gândesc,

Oricâte gânduri frumoase încerc să plăsmuiesc,

În faţa dragostei ei, cumplit se ofilesc

Şi faptele mele bune în faţa sacrificiului ei se umilesc.

Oh, scumpă mamă, atât de mult aş vrea

Să ştiu cum să-ţi preţuiesc iubirea,

Să ştiu ce recunoştinţă aş putea să-ţi ofer

Pentru a ta dragoste desprinsă din cer.

Ce 'nsemni tu pentru mine aş vrea eu să spun,

Şi în umile versuri încerc să le transpun,

Dar ale mele cuvinte de prisos ele sunt

Căci, faţă de tine, sunt un om atât de mărunt.

M-aş bucura totuşi să ştii, mămică a mea,

Că-n viaţa aceasta tu-mi eşti toată lumea.

Şi darul vieţii ce cu iubire mi l-ai dat,

Are în centrul lui, numele tău brodat.

Geanina Costaș (26 februarie 2021)