Un gol umplut de Tine

M-ai creat o făptură minunată După înfăţişarea-Ţi divină modelată, Dar în dragostea ta de Tată, Mi-ai lăsat în inimă un gol, cât o şoaptă.

Când ai şoptit lutului ce-n Mâini L-ai frământat, Să se transforme într-un suflet bun, curat Şi când ai şoptit chipului ce formă el primea, Că'n viaţa lui toată Îţi va simţi iubirea, Atunci inima, ce la Cuvântu-Ţi sfânt se 'nfăptui, Un loc Făcătorului ei ea restitui.

Şi-aşa ajunse marele filozof a spune: Că'n inimă e un gol rămas pentru Tine anume. Şi-l simt- Atunci când cred că bine-i fără Dumnezeu, Acel gol mi-aminteşte că doar lutul sunt eu, Tu fiind Acel ce suflare mi-ai dăruit Şi un drept etern la viaţă mi-ai îngăduit.

Cum aş putea peste-aceasta cu vederea să trec? Şi la ale Tale blânde şoapte inima să-mi ferec? Când ştiu că făr' de Tine, doar lutul ar rămâne Şi 'mpotmolit în el, viaţa mi-ar apune.

Deci vino, Doamne, acum în inima mea Să locuieşti permanent în ea, eu aş vrea. Şi vino, Isuse, în locul cel gol, Asupra lui să institui al Cerului monopol.

Geanina Costaş (13 martie 2021)