Doar frunze

Cred că sunt circa șase sau șapte ani de când bunica a cumpărat niște puieți de meri și i-a plantat. De atunci, în fiecare primăvară sunt curățați şi îngrijiţi pentru a aduce flori.

În unele primăveri, merii au răsplătit munca îngrijitorilor și au făcut flori frumoase, însă acestea nu au reușit întotdeauna să se transforme în fructele mult așteptate.

În fiecare toamnă subiectul merilor neroditori îi preocupa pe ai mei, dar mereu au încheiat discuțiile sperând că anul viitor aceştia îşi vor îndeplini menirea.

Anul acesta a fost rândul meu să le verific „pornirea”, iar atunci când m-a întrebat mama în ce stare sunt i-am răspuns cu tristețe: „Doar frunze”.

Răspunsul oferit m-a dus cu gândul la un pasaj biblic pe care îl citisem în acea săptămână.

Apostolul Marcu, în cel de-al 11 lea capitol al cărții sale, povestește că Isus, după o zi plină de evenimente semnificative și cu un puternic impact emoțional (intrarea triumfală în Ierusalim), s-a retras pentru odihnă în mica localitate Betania.

Totuși, Isus nu a dormit[1], ci și-a petrecut toată noaptea în rugăciune; a căutat să obțină odihna și pacea pe care doar comuniunea cu Tatăl o poate oferi; a pus mai presus de orice relația Sa cu Dumnezeu-Tatăl, astfel încât, „a doua zi, după ce au ieșit din Betania, Isus a flămânzit” (Marcu 11:12).

Sunt doar două ocazii în care Evanghelia prezintă această latură umană a Mântuitorului- nevoia de hrană. După postul de 40 de zile și 40 de nopți pe care l-a ținut înainte de începerea lucrării Sale pe acest pământ (Matei 4), situaţia prezentată de Marcu este cea de-a doua ocazie în care „Isus a flămânzit”. Nu este întâmplătoare menționarea acestor experiențe în Biblie. În prima ocazie, Domnul Isus ne arată că „omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:3-4), iar în cea de-a doua ocazie El le oferă alte lecţii deosebite ucenicilor („Tot ce veți cere cu credință, prin rugăciune, veți primi”- Matei 21:22. Vezi și Marcu 11:23-26). Către una dintre acestea ne vom îndrepta atenţia aici.

În călătoria Sa către Ierusalim, Isus „a zărit de departe un smochin, care avea frunze, și a venit să vadă poate va găsi ceva în el” (Marcu 11: 13).

Vederea unui smochin plin cu frunze nu putea produce decât bucurie unui trecător flămând deoarece „este în firea smochinului, ca înainte de a se deschide frunzele, să apară mai întâi fructele”[2]. Cu toate acestea, așteptările pe care și le-a făcut Isus au fost puternic înșelate din cauza faptului că, după ce s-a apropiat de smochin și l-a cercetat amănunțit, Mântuitorul „n-a găsit decât frunze”. La vederea acestui lucru, textul Scripturii spune că Isus a blestemat smochinul.

A fost dezamăgirea lui Isus atât de mare la vederea smochinului înșelător încât l-a blestemat ca niciodată să nu mai aducă rod?

Ce lecție credeţi că a dorit Isus să ne ofere prin acestă atitudine a Sa?

Să facem împreună o mică introspecție.

De câte ori am spulberat speranţele celor care știau cu adevărat potențialul nostru?

De câte ori ne-au spus cei din jur: „îți mai dau încă o șansă”, "te mai las un an"?

De câte ori am înşelat aşteptările celor care s-au apropiat să ne cerceteze mai amănunțit?

Când am pornit sa aducem "rod", de câte ori ne-am oprit din drum?

De câte ori ne-am zis: „e suficient” și ne-am mulțumit doar cu niște frunze ce îi dezamăgesc pe cei care sunt în căutare de ceva mai mult, dar primesc admiraţie din partea celor ce „se uita la ce izbește ochiul”?

De câte ori ne-am limitat doar la „o formă de evlavie” (2 Timotei 3:5) și am neglijat rodul pe care suntem chemați să-l aducem?

Isus le spunea ucenicilor că pe oameni „după roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7:15-20).

Noi ce rod aducem?

Frunze?

Sunt frumoase, însă acestea nu oferă hrană sufletului, ci doar bucură pe moment şi stârnesc speranțe deșarte. Poate că mulți nu vor cunoaște deosebirea, însă Isus, când ne va cerceta şi se va uita „să vadă” ce se poate găsi în noi, va cunoaşte că suntem doar frunze.

Când Dumnezeu va cere roadele, Mijlocitorul Isus Hristos nu va mai putea spune: „Mai lasă-l un an”. Ci „iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat și aruncat în foc” (Matei 3: 10).

Pentru a descoperi identitatea noastră şi penteu a da rodul cuvenit mai este foarte puțin timp, să „facem, dar, roade vrednice de pocăința noastră”. (Matei 3:8 parafrazat)

[1] Ellen G. White, Viața lui Isus, disponibil la http://www.hae.ro/pdf/Ellen%20White/60.%20Viata%20lui%20Isus.pdf, p. 308. [2] Ibidem, p. 308.